Descriere
Soiul este considerat ca fiind de origine germană.
În România el este răspândit mai ales în podgoriile din Transilvania (Târnave, Aiud, Lechința).
Trebuie să ne reamintim că primele mari succese de după război, la concursurile internaționale, sunt legate de vinul de Traminer roz, demidulce de Târnave.
Pe plan mondial este apreciat biotipul mai aromat, Gewurtztraminer, care se cultivă cu mare succes, atât în Alsacia, cât și în Germania, pe Valea Rinului și a Mozelei.
Epoca de maturare: a IV-a (1-15 septembrie)
Strugurii sunt mici, tronconici, cu boabele aşezate foarte des pe ciorchine.
Bobul este mic, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare roz, acoperită cu un strat gros de pruină, pulpa este zemoasă, cu aroma specifică soiului, asemănătoare cu cea de trandafir.
Rezistenţa la ger: -20ºC / -22ºC
Sensibil la secetă si mană, mijlociu rezistent la făinare, putregai cenuşiu şi moliile strugurilor.
Se conduce pe tulpini semiînalte, cordon bilateral, cu tăiere speronată, în cepi de 2-3 ochi.
Sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m².
Reacţionează favorabil la aplicarea irigării şi fertilizării.
Producţiile de struguri sunt 5-12 t/ha
Vinurile obţinute au aromă ce aminteşte de cea a petalelor de trandafir.