Descriere
Cunoscută sub denumirea populară de “Floarea pasiunii”, Passiflora este o specie exotică ce îşi are originea în regiunile tropicale şi subtropicale ale Asiei, Australiei şi Americii de Sud.
Detalii:
Perioadă de înflorire: vara-toamna
Culoarea florii: gri-verzui-albicios, frumos mirositoare
Înălțime: până la 5 m
Loc ideal: în plin soare
Solul preferat: uşor umed
INSTRUCŢIUNI ÎNGRIJIRE:
Este cu preponderenţă o plantă de lumină, ceea ce înseamnă că trebuie pozitionată într-o locaţie puternic luminată sau în plin soare.
Chiar şi în perioada caniculară a verii poate fi lăsată în bătaia soarelui, cu condiţia să i se asigure în permanenţă necesarul de apă.
Este foarte setoasă începând cu iunie până în septembrie, când are nevoie de udări zilnice, astfel încât substratul să fie menţinut uşor umed.
În restul anului, se va uda o dată sau de maxim 2 ori pe săptămână.
Are nevoie de căldură, frigul nu doar că îi încetineşte creşterea şi îi afectează înflorirea dar îi poate induce şi un uşor repaus.
Tolerează un minim de 3-4 grade Celsius, dar cel mai bine creşte şi înfloreşte între 16 şi 24 de grade.
Substratul de cultură ideal pentru Passiflora este un pământ de grădină, sau un amestec de pământ de flori şi compost de frunze îmbogăţit cu îngrăşământ natural.
Este pretenţioasă şi în privinţa fertilizării, având nevoie de aplicare regulată, la fiecare 3-4 zile, a unui îngrăşământ lichid pentru plante cu flori.