Descriere
Bellis perennis este o floare perenă cunoscută sub multe alte nume: bănuţei, părăluţe, năsturaşi, care se înmulţeşte foarte uşor, este rezistentă, nepretenţioasă şi înfloreşte din timpul primăverii până în toamnă.
Sunt printre cele mai populare flori de primăvară; nu pot trece neobservate în grădini, fie ca borduri, fie ca pete colorate în mozaicuri florale, fie ca benzi delimitatoare în ronduri.
Detalii:
Perioadă de înflorire: martie până în iunie.
Culoarea florii: roz, alb, galben, lila, roşu, sau pot fi bicolore, alb cu marginile roz sau lila.
Înălțime: 10-15 cm
Loc ideal: însorit
Solul preferat: bine drenat
Instrucțiuni îngrijire:
Pământul în care se pot cultiva bănuţeii trebuie să fie un pământ de grădină cu fertilitate moderată, care să nu băltească, să nu reţină apa în exces.
Au nevoie de lumină, de aceea se vor alege pentru plantarea lor spaţii însorite.
Nu se udă prea des, numai atât cât să se păstreze pământul reavăn, le dăunează surplusul de apă.
Pentru plantele din jardiniere se recomandă folosirea săptămânală a unui îngrășământ lichid pentru plante cu flori sau a unuia natural la plantare.
Florile ofilite se înlătură, pentru a stimula apariția noilor boboci.