Descriere
Genul Mammillaria reuneşte peste 150 specii pitice originare din sudul SUA şi jumătatea nordică a Americii de Sud.
Sunt mici şi au formă globulară sau cilindrică. Mulţi produc mlădiţe şi formează rapid grupuri.
Se deosebesc de alte Cactacee prin prezenţa de mici “tuberculi” proeminenţi dispuşi în spirală care acoperă în întregime corpul plantei; fiecare tubercul are o areolă cu un mănunchi de spini viguroşi.
Florile apar vara şi formează o coroană circulară dispusă pe extremitatea superioară a acestei plante; lor le succed fructele ovoidale, asemănătoare bacelor, la maturitate colorate în roşu.
Toate speciile de Mammillaria se caracterizează prin exigenţe ridicate faţă de lumină însă vara, în zilele cu arşiţă puternică, plantele se vor feri de expunerea directă la soare.
Temperatura optimă din sezonul de iarnă este de 8–10 °C ziua şi 5–6 °C noaptea.
În perioada de creştere se va uda moderat, iar în timpul iernii foarte slab.
Din primavară până în tomană se vor administra lunar îngrăşăminte în soluţie.
În perioada de repaus vegetal i se vor asigura 10º C, pentru ca în anul următor să producă flori.
În cazul în care rădăcinile au crescut mai mari decât vasul, se va transplanta într-un amestec de 2/3 pământ de flori şi 1/3 nisip dur.