Din dorința de a pune la dispoziția clienților noștri o gamă cât mai largă de produse, ne-am îmbogățit portofoliul cu produse destinate celor mai mici membri ai familiei.
Jocuri şi jucării există din cele mai vechi timpuri, ambele regăsindu-se în diverse culturi. Ele variază de la foarte simple la foarte complexe.
Jucăriile sunt obiecte create în general pentru a reda la scară redusă, realitatea, și pentru a putea oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților, putând constitui un adevărat liant al relațiilor dintre copii. Jucăriile, la fel ca jocul, își au rolul bine-definit fiind sursă de distracție dar, în același timp, fiind și educative. Jucăriile stimulează creativitatea, scopul lor fiind dezvoltarea inteligenței și perspicacității copilului, pentru a-l pregăti pentru viața de adult.
Copiii au o tendinţă înnăscută spre joacă, creându-și în mod spontan propriile lor lumi ale explorărilor şi ale imaginaţiei. Joaca e o activitate firească pentru orice copil, oferind numeroase ocazii de a învăţa şi de a se dezvolta pe plan fizic, intelectual şi social. Dacă am considera joaca munca unui copil, atunci jucăriile ar fi uneltele, iar o unealtă adecvată îl poate ajuta pe copil să-şi îndeplinească bine munca.
Copiii se folosesc de jucării ca să-i imite pe adulţi, în jocurile lor regăsindu-se multe dintre activităţile cotidiene. Astfel, jucându-se, copiii se deprind cu astfel de îndeletniciri.
Printre jucările pe care copiii le preferă în prezent sunt mașinile electrice.
Pe site-ul nostru regăsiți o gamă variată de mașini electrice, de la vehicule off-road la mini limuzine, motociclete, trotinete electrice, kart-uri cu pedale, Atv-uri electrice, care sunt concepute atât pentru copii mici, cât și pentru copii mai mari.
A avea o mașinuță proprie este absolut fascinant pentru un copil.
Funcțiile de care dispune mașina îl ajută să-și dezvolte capacitatea de orientare, de coordonare a mișcărilor și reacție la stimuli externi.
Astfel, în funcție de varianta aleasă, mașinile sunt dotate cu efecte de lumină și sunet, telecomandă, MP3, transmițător RC cu ajutorul căruia se controlează direcția de mișcare și au o viteză de deplasare cuprinsă între 3-7km/h.
Câteva aspecte de care trebuie să țineți cont la alegerea mașinii potrivite pentru copilul dvs:
Vârsta copilului – alegeți mereu mașina în funcție de vârsta copilului.
Sarcina maximă – trebuie să aveți mereu în vedere care este greutatea copilului și care este sarcina maximă a mașinii.
Puterea mașinii – alege mereu puterea mașinii în funcție de vârsta copilului.
Opțiuni audio și video – vă puteți încuraja copilul să învețe o limbă străină de la o vârstă fragedă, ascultând cântecele în engleză, franceză sau germană în timp ce conduce mașina preferată.