Cătină (Hippophae rhamnoides) – beneficii şi proprietăţi
Cătina este un arbust care poate creşte pânã la 5-6 metri înãlţime.
Ramurile prezintã numeroşi ţepi lungi, foarte ascuţiţi, iar frunzele sunt înguste, de culoare verde-argintiu.
Florile, brun-gãlbui, sunt mici şi apar în lunile martie – aprilie.
Principala parte folositã în fitoterapie sunt fructele de cătină, bogate în vitamina C şi cu un conţinut bogat în ulei, extrem de benefic în afecţiunile pielii. De asemenea, sucul de fructe presate poate fi consumat ca atare sau transformat în sirop, cu multiple beneficii pentru sănătate.
Cătina este perfect adaptată pentru clima din România și suportă fără probleme orice fel de sol. Nu are probleme cu frigul, suportă seceta și căldura, nu are nevoie de întreținere specială și face fructe foarte multe, ajungând la 6-7 kilograme de fructe pentru o plantă, la doi-trei ani după plantare, și rămâne productivă pe toată durata vieții, adică între 18 și 20 de ani.
De notat este faptul că, dacă doriți să plantați cătina în grădina dumneavoastră, trebuie să țineți cont că nu se poate planta un singur exemplar, asta pentru că planta are două sexe. Regula spune că la 4-7 plante feminine, trebuie plantat un exemplar masculin, dacă doriți o producție mare și constantă de fructe.
Soiurile comercializate de către Glissando Garden Center sunt: Clara, Mara și Andros.
Clara – Soi spur, indicat pentru plantaţii superintensive cu peste 2200 pomi/ha.
Potenţial de producţie 15,3 to/ha în anul III, 24,5 din anul V.
Fructe mari, galben-orange, 78 g/100 boabe, Vit.C 340 mg%, caroten 3,9 mg%, ulei total 4,8 %.
Mara – Soi cu creştere verticală, recoltabil 100% mecanizat.
Potenţial de producţie 14,7 to/ha în anul III, 23,1 din anul V.
Fructe mari, galben-orange strălucitor, 64 g/100 boabe Vit C 380 mg%, caroten 12,84%, ulei total 6,2%.
Andros – Soi de sex masculin, polenizator, caracterizat prin compatibilitate excelentă și perioadă de înflorire lungă, cu acoperire pentru toate soiurile femele cultivate, cu polen abundent, zburător și fertil, recomandat pentru toate zonele de cultură din arealul pomicol al țării noastre.
Cătina – Compoziţie
Fructul este bogat în vitamina C (de două ori mai mult decât măceșul și de 10 ori mai mult decât cictricele), precum și alte vitamine E, K, F, P, complexul B (B2, B6, B9, colina, inozitol), carotenoide (beta caroten, xanthophila), minerale și oligoelemente, acizi grași polinesaturați, uleiuri complexe (din care se obține uleiul de cătină, oleum hippophaes), serotonina, uleiuri volatile, flavonoide, pectine, taninuri, aminoacizi, enzime, fitosteroli.
Cătina – Acţiune
Cătina are efect antioxidant, emolient, citoprotector, imunostimultor, vitaminizant, depurativ, antiinflamator, cicatrizant.
Cătina – Indicaţii terapeutice
Preparatele pe bază de cătină sunt recomandate în caz de: afecţiuni hepatice, oculare, răceli, viroze respiratorii, pojar, afecţiuni gastroduodenale, urticarii, eczeme, surmenaj, ulcer gastric, arteroscleroză.
Administrare:
Siropul din fructe de cătină se prepară din miere și suc de fructe sau fructe în părţi egale, puse în borcane închise ermetic și păstrate la frigider. Este deosebit de valoros deoarece păstrează proprietățile nealterate ale plantei proaspete și toate substanțele active terapeutic; se administrează câte 1 – 2 linguri înainte de mesele principale.
Infuzia din fructe de cătină uscate şi zdrobite se prepară din 1- 2 lingurițe peste care se toarnă 250 ml (o cană) de apă clocotită, lăsându-se la infuzat acoperite, o jumătate de oră; se poate consuma în anotimpul rece fiind un ceai puternic vitaminizant.
Tinctura din scoarţă de cătină se obține punând la macerat scoarța cojită de pe crenguțele de cătină, în alcool de 60-70 de grade, timp de 2 săptămâni. Se administrează câte 30 de picături de 3 ori pe zi.
Uleiul din fructe de cătină se poate prepara acasă, prin macerarea timp de 21- 30 de zile a fructelor de cătină în ulei vegetal (floarea soarelui sau măsline).
Extractul de muguri de cătină, se administrează 30-50 de picături (1-2 ml), de 2 ori pe zi pentru creșterea imunității, tonifierea sistemului nervos, afecțiuni respiratorii și cardio-vasculare.