Descriere
Hibiscus rosa, cunoscut sub denumirea populară de ”trandafir chinezesc”, este un arbust originar din Asia Tropicală.
Florile sale exotice se prezintă într-o gamă largă de culori, ceea ce au făcut din Hibiscus o regină a plantelor de interior.
Acestea sunt simple sau bătute, prezintă cinci petale, au formă de pâlnie cu pistilul ieșit în afară. Acestea apar la extremitatea lăstarilor.
Hibiscus rosa înflorește din mai până în septembrie-octombrie.
Floarea durează o singură zi.
Detalii:
Culoarea frunzelor: verde – închis
Culoarea florii: roșu, roz, galben, portocaliu
Înălțime: până la 2 m
Loc ideal: luminos
Solul preferat: fertil, bine drenat
INSTRUCŢIUNI ÎNGRIJIRE:
Substratul pentru Hibiscus rosa este recomandat sa fie format din turbă, resturi vegetale (de frunze de preferat ) și nisip, toate în părți egale, este foarte important sa schimbați pământul la ghiveci o data la 3-4 ani.
Temperatura, iarna sau în perioada de repaus este bine sa nu fie sub 10 grade iar pentru a putea înflori trebuie sa fie peste 18 – 20 grade.
Udarea pe timpul iernii este recomandat să se facă cu moderație iar primăvara, vara și toamna să fie cât mai des udat pentru ca pământul să rămână permanent reavăn.
Lumina este factorul principal pentru înflorire, în perioada de înflorire este recomandat să aibă cât mai multă lumină naturală (fără lumină planta nu înflorește, doar se dezvoltă).
Fertilizarea trebuie sa se facă vara cu îngrășăminte pentru plante cu flori, o dată la 15 zile.
Lipsa de azot duce la apariția de flori mici și mai puțin spectaculoase.
Păstrarea pe timpul iernii (în timpul repausul vegetativ) se face la temperaturi pozitive (peste 10 grade) iar lumina sa fie indirectă pe cât posibil.
Tăierea se efectuează primăvara (început de februarie – martie).
Aceasta este importantă pentru a stopa creșterea plantei în înălțime și creșterea ei precum o tufă.
Înmulțirea se efectuează prin butași care pot fi introduși într-un vas cu apă pentru a prinde rădăcini, iar după dezvoltarea rădăcinilor, pot fi plantați în pământ.