Descriere
CRASSULA
Dimensiune: 8-70 cm
Crassula este o plantă originară din Sudul Africii, cu înălţimi diferite în funcţie de specie, cu aspect vertical, curgător sau de rozetă.
Frunzele sunt cărnoase, dense.
Florile sunt sub forma de stea, cu dimensiuni şi culori diferite, grupate în inflorescenţe.
Crassula poate fi cultivată pe perioada iernii, în spaţii ferite de îngheţ (temperaturi între 12-13 ℃ ) şi vara se poate amplasa afară în gradini şi parcuri.
Substratul trebuie să fie bine drenat pentru a se evita excesul de apă de la nivelul rădăcinilor, care conduce uşor la apariţia putregaiurilor.
Ghiveciul (vasul) pentru Crassula se recomandă sa fie puţin adânc şi nu mai mare de 15 cm diametrul.
Udarea se face cu cantităţi reduse de apă. Crassula se udă numai când substratul este perfect uscat. Udarea în perioada rece (octombrie-februarie) poate fi întreruptă total.
Temperatura optimă de creştere este de 21-22℃.
Crassula suportă temperaturi de 12-13℃ pe timpul iernii şi 29-30℃ vara.
Lumina este foarte importantă.
Vara, Crassula poate fi amplasată în spaţii deschise, dar iarna planta trebuie pozitionată pe pervazul cel mai luminos.
Frunzele se pot arde în primele săptămâni după ce a Crassula a fost expusă la soare, motiv pentru care recomandăm trecerea treptată a plantelor din interior în exterior, în lumină directă.