Descriere
Camellia japonica, cunoscut sub denumirea populară de ”trandafir japonez”, este un arbust originar din Asia de Est, Japonia, cu frunze persistente de formă ovală, ușor zimțate pe margini.
Florile sunt solitare sau câte două, asemănătoare cu florile de trandafir, dar fără miros.
Camellia japonica are o perioadă de creștere intensă primăvară-vară, iar spre sfârșitul verii formează mugurii florali.
Perioada de înflorire este din octombrie până în martie.
Detalii
Culoarea frunzelor: verde-închisă, lucioase pe partea superioară
Culoarea florii: alb, alb-crem, roz, roșu
Înălțime: 35-70 cm (max. 2-4 m)
Loc ideal: umbră, semi-umbră
Solul preferat: acid, fertil, bine drenat
INSTRUCŢIUNI ÎNGRIJIRE
Camellia japonica nu suportă frigul intens, iubește răcoarea, astfel că zilele de toamnă, mai scurte și mai răcoroase sunt perioada optimă pentru plantă.
Iarna are nevoie să treacă printr-o perioadă de frig moderat pentru ca înflorirea să se desfăşoare în toată splendoarea ei, primăvara.
Camellia japonica are nevoie de multă lumină, dar trebuie ferită de acţiunea directă a soarelui care provoacă arsuri pe frunze şi lăstarii tineri.
Udarea se face regulat pe toată perioada anului.
Apa nu trebuie să-i lipsească şi niciodată pământul nu se lasă să se usuce complet.
Se pulverizează frecvent cu apă cât mai curată pentru a nu se păta frunzele în urma depunerii sărurilor.
Udarea se face prin turnarea apei direct în vas şi prin pulverizarea plantei.
Planta trebuie fertilizată periodic pentru că este o mare consumatoare de nutrienți.
Se folosesc îngrăşăminte cu reacţie acidă, sub formă de soluţie în concentraţie acidă.
Epoca de înflorire diferă de la soi la soi.
Durata unei flori pe plantă este de circa o săptămână, iar durata de înflorire a unei plante este de cel puţin o lună de zile.
După înflorire se fac tăieri de curăţire şi de corectare a formei coroanei.
Pentru plantele care stau în ghiveci, la interval de 3-5 ani, trebuie transplantate într-un vas mai mare.
În fiecare an, primăvara, se înlocuieşte pământul de la suprafaţă cu altul proaspăt, pe o adâncime de cinci-șapte centimetri.
Camellia Japonica poate sta pe terase sau în gradină, în ghiveci, într-un loc umbrit.
Din octombrie până în februarie, se mută într-un spaţiu răcoros, cu udări puține și fără fertilizare.